Toggle

Exista speranta


“Ma simt pierduta si foarte obosita. Viata a fost nedreapta cu mine. Am nevoie sa-mi recapat increderea in oameni si sa iau o decizie care sa-mi schimbe viata, pentru ca stiu ca exista speranta!”

Cu voce tremuranda si cu ochii in lacrimi, Mihaela incearca sa-mi evite privirea. Expresia fetei sale tradeaza durerea pe care o poarta in suflet de atat de mult timp.

„N-am experimentat niciodata ce inseamna viata de familie ori dragostea. Nu cunosc sentimentul unei imbratisari parintesti si nici dragostea sau protectia familiei. Am fost abuzata in familie de la o varsta foarte frageda. La varsta de 12 ani, dupa ce m-a batut, tatal meu m-a violat, un fapt tragic care mi-a schimbat viata. Tatal meu a ajuns la inchisoare, iar eu la orfelinat.

Astfel orfelinatul a luat locul casei parintesti, apoi cersitul pe strada a luat locul orfelinatului si la scurt timp dupa aceea am fost prinsa in plasa prostitutiei. Fiind foarte tanara, cu mult inainte de a ajunge la varsta de 18 ani, oamenii au profitat de mine si m-au exploatat pana in punctul in care am crezut ca pot sa adun si eu cativa bani si o sa ma opresc. Ce prostuta eram! Lantul se strangea tot mai mult in jurul meu, luandu-mi orice libertate. Ce a urmat?

Am fost dusa in diferite tari europene unde am fost fortata sa practic prostitutia, am fost vanduta de la un peste la altul, am fost martora la o crima si am trecut prin experienta dureroasa a aproximativ 20 de avorturi. Am trecut prin toate acestea si am doar 24 de ani.”

Brusc se uita in ochii mei si un zambet mare ii lumineaza fata. Incercand sa inteleg tot ce am auzit, am intrebat-o ce s-a intamplat. „Cand vorbesc cu tine imi aduc aminte de toate momentele luminoase si de toti crestinii care au trecut prin viata mea in diferite etape”, spune Mihaela. Oameni carora le-a pasat cu adevarat de mine si care au vrut sa ma ajute. Acum stiu ca nu toti oamenii sunt rai si nu toti vor sa profite de mine. Stiu ca exista si o parte mai luminoasa a vietii si am nevoie sa o gasesc. Trebuie sa rup lantul si sa fac primul pas spre libertate. Voi imi dati speranta si imi aratati ca sunt demna de o viata mai buna”.

Este istoria ta asemanatoare cu aceasta poveste?
Ai fost abuzata sau profita cineva de tine?
Te atrage lantul experientelor negative catre prostitutie?
Ti-ai pierdut increderea?

Mai exista speranta! Ia acum decizia corecta! Rupe acum lantul sclaviei! Cere ajutor! Tu ai valoare!

Inapoi la Cazuri Reale.